Insomnie Culturală la Muzeul Național de Istorie a României pe 25 august, zi în care muzeul este deschis până la miezul nopții

Insomnie Culturală la Muzeul Național de Istorie a României pe 25 august, zi în care muzeul este deschis până la miezul nopții
Publicat: 21/08/2012, 22:36
Actualizat: 28/09/2018, 13:38

„Insomnie Culturală la Muzeul Național de Istorie a României!” este genericul sub care se va desfășura, sâmbătă, 25 august, o acțiune menită a oferi publicului MNIR „ocazia de a vedea muzeul și exponatele sale într-o cu totul altă lumină”.

Potrivit unui comunicat al Secției de Relații Publice a MNIR, transmis luni Agerpres, muzeul își deschide porțile pentru vizitare între orele 16.00 – 00.00, iubitorii artei putând vizita expozițiile permanente: „Tezaur Istoric”, „Lapidarium” (incluzând Copia Columnei lui Traian), dar și cele cinci expoziții temporare, care își au locul în holul central al muzeului.

Printre acestea se numără: „Copilăria de altădată, la țară” (deschisă până în data de 2 septembrie), „Genio Helvetico. Ceasuri istorice și cutii muzicale elvețiene din colecții muzeale românești” (deschisă până în data de 31 august), „Ministerul Afacerilor Externe – 150 de ani de diplomație” (deschisă până în data de 15 septembrie), „Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere” (deschisă până în data de 26 august), „Exponatul lunii august – Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon” (ce poate fi vizitat până în data de 27 august).

Până în luna octombrie, MNIR va oferi astfel de prilejuri, în ultima sâmbătă a lunilor august, septembrie și octombrie, muzeul beneficiind de același program special de vizitare.

Duminică, muzeul va avea un program normal de vizitare, între orele 10,00 – 18,00, în această zi, ca de altfel în fiecare zi de 26 a lunii, intrarea urmând a fi gratuită.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor